TOŢI ÎMPOTRIVA INUNDAŢIILOR

În  conformitate cu calendarul de desfăşurare a Proiectului de Înfrăţire Instituţională „Contribuţia pentru stabilirea unei administraţii, la nivel regional şi local, pentru managementul dezastrelor” începând cu data de 22.09.2008 Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă împreună cu Direcţia Generală Management Învăţământ Preuniversitar din cadrul M.E.C.T. sub titulatura „Toţi împotriva inundaţiilor” demarează o serie de acţiuni cu privire la educaţia elevilor din punct de vedere al situaţiilor de urgenţă, punându-se accent pe tipurile de riscuri specifice fiecărei zone.

În acest sens Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Podul Înalt” al judeţului Vaslui a elaborat o serie de materiale video, care prezintă noţiuni şi reguli de comportament pentru ficare tip de risc în parte (inundaţii, incendii, cutremur de pământ, alunecari de teren, fenomene meteo periculoase, epidemii, epizootii), materiale care vor fi prezentate, în primă fază, elevilor din instituţiile de învăţământ liceal, în cadrul unor ore deschise.

Cele doua instituţii judeţene doresc astfel să vină în întâmpinarea elevilor, pentru a-i conştientiza şi pentru a le trezi interesul în vederea acumularii de cunoştinţe necesare unui comportament cât mai adaptat situaţiilor de urgenţă.

Data: 22/09/2008 Autor: Birou presă
Categoria: Inspecţia de prevenire >> Pregătirea populaţiei

13 SEPTEMBRIE
ZIUA POMPIERILOR ÎN IMAGINI

Data: 13/09/2008 Autor: Admin
Categoria: Extra

Înscrisă în cartea tradiţiilor de luptă ale poporului român ca pagina nepieritoare de glorie şi patriotism, ziua de “13 Septembrie” ne prilejuieşte evocarea bărbăţiei si cutezanţei cu care pompierii militari din Bucureşti, alături de masele populare, împreună cu ostaşii Regimentului nr. 3 Infanterie, au apărat cauza Revoluţiei de la 1848, dovedind astfel lumii intregi că pe meleagurile noastre străbune arde mereu flacăra vie a dorinţei şi voinţei întregului popor de a-şi apăra şi păstra neatârnată fiinţa naţională, de a trai şi munci într-o ţară liberă şi independentă. La 13 Septembrie, anul acesta se implinesc 160 de ani de când compania de pompieri comandată de căpitanul Pavel Zăgănescu s-a ridicat, cu un curaj exemplar, împotriva trupelor turceşti venite să înăbuşe Revoluţia.

Astfel a fost scris ca pompierii militari să constituie, în Ţara Românească, nucleul viitoarei armate Române şi să dea, în această calitate, prima luptă pentru demnitatea României moderne.

Timp de 159 de ani, pompierii militari au ramăs acelaşi corp de elită în care rapiditatea, fermitatea şi temeritatea au fost puse în slujba apărării vieţilor şi bunurilor cetăţenilor, a siguranţei traiului de zi cu zi.

Între meritele fruntaşilor revoluţiei paşoptiste în Ţara Românească se înscrie şi acela de a fi înteles în mod just raportul armată-popor şi de a atrage masele populare şi armata de partea revoluţiei; aşa spre exemplu, în rândul societăţii revoluţionare “FRĂŢIA” intrau numeroşi ofiţeri ai armatei, printre care şi ofiţerii de pompieri IOAN DEVIOS şi PAVEL ZĂGĂNESCU.

Având strânse legături cu populaţia oraşului, cu diverşi meseriaşi – inclusiv cei care reparau utilajele de pompieri – soldaţii pompieri, recrutaţi ei înşişi din rândul unor astfel de meseriaşi şi conduşi de ofiţerii patrioţi, se vor afla în primele rânduri ale revoluţiei. După declanşarea revoluţiei, sub presiunea maselor populare, domnitorul GEHORGHE BIBESCU a fost nevoit sa iscălească “CONSTITUŢIA” cum era denumit Programul de la Islaz. Dar forţele reacţionare nu au renunţat la pretenţiile lor fără luptă, astfel că la 19 iunie 1848, revoluţia a dat primele jertfe.

Sprijinit de un grup de ofiţeri, Colonelul IOAN ODOBESCU – şeful oştirii, reuşea să aresteze o parte a membrilor Guvernului Provizoriu. Ştirea arestării s-a răspândit cu iuţeală şi a provocat spontan ridicarea la luptă a populaţiei care, înarmată cu diferite unelte dar şi cu arme procurate chiar de la secţia de pompieri comandată de Capitanul Pavel Zăgănescu care, s-a dus el însuşi cu comanda şi armele şi s-a înfăţişat Guvernului, participând la eliberarea membrilor Guvernului provizoriu arestaţi şi la arestarea Colonelului Ioan Odobescu. Ziua de 19 Iunie a marcat prima manifestare politică a ataşamentului faţă de cauza revoluţiei, a primit unul din cele două drapele tricolore sfinţite la Islaz, sub faldurile cărora s-a declanşat revoluţia. Era o recunoaştere a meritelor “apărătorilor de libertăţii”.

Amploarea evenimentelor revoluţionare, ataşamentul maselor şi al armatei, au convins reacţiunea că numai cu forţe proprii nu poate să înfrângă revoluţia şi a facut apel la forţe străine. În asemenea condiţii, la 2 Septembrie venea la Giurgiu trimisul Porţii otomane, Fuad-Paşa, în fruntea unei numeroase armate, cu scopul de a apăra şi păzi “ordinea legală”.

La 13 Septembrie, către ora prânzului, Fuad-Paşa aresta o parte din fruntaşii revoluţiei, intrând în Bucureşti cu armata fracţionată în trei coloane, cea mai numeroasă de circa 5.000 de oameni, pornind spre cazarma din Dealul Spirii unde, întâlnind trupele Regimentului 2 Infanterie şi ale Companiei de Pompieri comandată de Căpitanul Pavel Zăgănescu, au deschis focul.

Luptând eroic în faţa unui inamic mult mai numeros, cu preţul a numeroase jertfe, militarii pompieri şi-au apărat cu cinste onoarea şi libertatea, precum şi cauza revoluţiei. Acestor măreţe fapte de vitejie, marele istoric MIHAIL KOGĂLNICEANU le-a acordat o mare preţuire, afirmând la scurtă vreme ca “o oră de eroism a pompierilor din Dealul Spirii a făcut mai mult pentru o cauză română decât toate scrierile noastre la toţi puternicii şi împăraţii”.

Lupta de la 13 Septembrie 1848 din Dealul Spirii nu a fost o “bătălie” în accepţiunea militară a naţiunii, însă nici o simplă ciocnire disperată, lipsită de raţiune, a unui pumn de oameni contra unei forte covârşitoare. Rezultat al activităţii desfăşurate de puterea revoluţionară în rândurile armatei, ea dovedeşte starea de spirit, hotărârea armatei, a companiei de pompieri de a răspunde cu arma în mână intervenţiei străine. Proporţiile efectivelor angajate, durata şi vigoarea luptei, întreaga atitudine a ofiţerilor şi soldaţilor pompieri în timpul revoluţiei, cât şi înregimentarea unora dintre ei în revoluţia românilor transilvăneni, sunt elemente care conferă adevarata dimensiune a bătăliei de la 13 Septembrie, care reprezintă proba virtuţilor patriotice şi ostăşeşti ale armatei romane şi ale pompierilor militari.

Continuând nemuritoarele acte de vitejie ale înaintaşilor lor, urmând pilda eroilor din dealul Spirii, pompierii români, alături şi împreună cu armata şi întregul popor şi-au adus prinosul lor de jertfă în Războiul de Independenţă din 1877-1878 şi-au manifestat devotamentul şi dragostea faţă de patrie pe timpul primului Război Mondial, au participat cu inima şi fapta la lupta contra hitlerismului în cel de-al II-lea Război Mondial. De altfel, jertfa dată la 13 Septembrie 1848 de bravii pompieri s-a înscris ca un preludiu al marilor lupte ale oştirii române de la Plevna, Griviţa, Rahova şi Vidin pentru independenţa şi suveranitatea naţională. Luptând cu artileriştii în baterii active, ostaşii pompieri, asemenea întregii armate române, au făcut şi în timpul Războiului de Independenţă dovada vitejiei şi eroismului.

Apreciind comportarea bateriilor de pompieri, Maiorul F. DIONISIE – Comandantul Artileriei Calafat, raporta la 23 Ianuarie 1878, astfel: “În timpul acestor 17 zile, bateriile care s-au distins în general mai mult prin tenacitatea lor au fost bateriile de pompieri”, recomandând în raport recompensarea cu “Virtutea Militara” a unor ofiţeri, acordarea de medalii fiecărei baterii, care să se împartă celor mai buni luptători. Elogiind modul în care şi-au îndeplinit misiunile coloanele de unităţi ale Diviziilor II şi III, comandate de ofiţeri pompieri, comandantul Artileriei Corpului de Vest raporta Generalului Haralambie: “…nu se aştepta nimeni ca pe un timp atât de aspru cum era în luna decembrie, aceste coloane să poată aduce tot materialul cu muniţie de război în faţa Vidinului şi încă tocmai în momentul oportun de acţiune, parcurgând o distanţă aşa de mare, pe un teren aproape impracticabil…”

Adevarăte fapte de eroism au savârşit pompierii militari în cooperare cu formaţiile civile de pompieri la inundaţiile din 1970-1975, salvând vieţi omeneşti şi bunuri materiale. De asemenea, curaj, devotament şi dăruire până la sacrificiu au dovedit militarii pompieri la catastrofalul cutremur din 1977, actionând zile şi nopţi fără întrerupere pentru salvarea de sub dărâmături a supravieţuitorilor şi alimentarea cu apă a populaţiei.

Acum, la aniversarea a 160 de ani de la luptele din Dealul Spirii, evocând toate aceste fapte, simţind o îndreptăţită mândrie patriotică pentru actele de vitejie ale înaintaşilor noştri, le suntem pe deplin recunoscători prin gândul, atitudinea dar şi prin faptele nostre. Astfel, punând pe primul plan îndeplinirea misiunilor în acţiunile de salvare a vieţii oamenilor, stingerea incendiilor şi limitarea consecinţelor calamităţilor naturale şi catastrofelor, pompierii militari şi civili au acordat o atenţie deosebită şi constantă în pregătirea forţelor şi mijloacelor pentru intervenţie.

Data: 09/09/2008 Autor: Admin
Categoria: Extra

RUGĂCIUNE

Astăzi, noi, nevrednicii, stând înaintea icoanei şi înaintea moaştelor tale, mărturisim minunile tale, pe care le-ai făcut, Sfinte Iosife, şi ne rugăm ţie: ascultă această puţină rugăciune a noastră şi întinde dreapta ta cea binecuvântătoare spre ajutorul nostru, pentru a putea cu vrednicie să săvârşim o cântare ca aceasta.

Ca să arăţi marea ta milostivire pentru turma ta şi râvna pentru slobozirea ei din toate nevoile ce-o împresurau, atunci când pârjolul focului s-a întins să cotropească toată cetatea Timişoarei, nu ai fugit ca un fricos, ci ai stat ca un viteaz, biruind puterea focului, prin rugăciunea ta mai fierbinte decât vâlvătaia lui, scăpând neatinsă biserica slujirii tale şi oprind, prin ploaia năpraznică pe care cerul a trimis-o ţie în ajutor, întinderea focului.

Dacă, în fiecare an, la 13 septembrie, pompierii români aniversează rememorarea Bătăliei din Dealul Spirii când pompierii din Bucureşti comandaţi de bravul căpitan Pavel Zăgănescu a înfruntat armata otomană venită să înăbuşe aspiraţiile legitime ale revoluţionarilor români, la 15 septembrie pompierii cinstesc pe cel pe care l-au ales ca ocrotitor şi izbăvitor – Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş datorită calităţilor pe care bătrânul ierarh le-a avut de ascultător şi smerit, dar mai ales pentru faptul că s-a dovedit viteaz şi biruitor în lupta cu puterea focului.

Se ştiu prea puţine despre el. Născut Iacob şi rămas orfan de mic, mama sa îl trimite să înveţe carte la Ohrida, pe când avea 12 ani. La 15 ani intră la Mănăstirea Adormirii Maicii Domnului, iar după cinci ani pleacă la muntele Athos, la Mănăstirea Pantocrator, unde este călugărit cu numele de Iosif.

În anul 1650, în luna iulie, deşi era în vârstă de 82 de ani, Cuviosul Iosif este hirotonit arhiereu şi instalat Mitropolit al Timişoarei. Rămâne în scaunul mitropolitan timp de trei ani, după care datorită vârstei înaintate, după ce a pus totul în bună rânduială prin înnoirea vieţii duhovniceşti şi prin înţeleapta chivernisire a treburilor bisericeşti, se retrage la mânăstirea Partoş. La sfârşitul verii lui 1656 s-a isprăvit la vârsta de 85 ani.

Tradiţia spune că în momentul adormirii sale clopotele mănăstirii au început să bată fără să le tragă cineva. Trupul mitropolitului a fost aşezat într-un mormânt zidit în naosul bisericii mănăstireşti, în dreptul uşii de intrare.

Minuni săvârşite de Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş

Pentru curăţenia lui sufletească şi înalta sfinţenie la care a ajuns, Dumnezeu l-a îmbrăcat printre alte daruri, şi cu acela al facerii de minuni.

În drumul spre scaunul mitropolitan al Banatului, Sfîntul Iosif împreună cu cei care îl însoţeau, trec Dunărea pe la Palanca. La trecerea Dunării, zice-se că s-au speriat caii de la trăsura în care se afla Mitropolitul şi nu voiau cu nici un chip să urce pe podul umblător. Atunci s-a coborît Sfîntul Iosif din trăsură şi, luând caii de hăţuri, ei îndată s-au liniştit şi, urcându-se cu trăsura pe pod, au trecut Dunărea.

Racla cu sfintele moaşte

Apropiindu-se Sfîntul Iosif de cetatea Timişoarei, a fost întâmpinat cu mare alai. Şi pe când în dangănul clopotelor se îndrepta spre catedrală, iată că fu scos înaintea Mitropolitului un olog de 20 de ani în suferinţă, peste care punîndu-şi el mîinile şi cu multă umilinţă rugându-se Stăpînului Hristos, îndată se făcu sănătos. Mulţimea văzând minunea a îngenunchiat în faţa lui, cu lacrimi îi săruta veşmintele şi mărea pe Dumnezeu pentru o minune ca aceasta, săvârşită prin alesul Său.

Data: 09/09/2008 Autor: Admin
Categoria: Extra