
ORDIN DE ZI
al Inspectorului general al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă
cu ocazia sărbătoririi Zilei Pompierilor din România
Aniversăm la 13 septembrie Ziua Pompierilor din România, rememorând o pagină de istorie naţională scrisă prin lupta purtată acum 162 de ani în Dealul Spirii, de Compania de Pompieri din Bucureşti condusă de căpitanul Pavel Zăgănescu, împotriva trupelor otomane venite să înfrângă mişcarea revoluţionară de la 1848. Curajul şi spiritul de sacrificiu al pompierilor au continuat peste timp, ele fiind reînsufleţite în principalele momente ale istoriei naţionale: la 1877 în bateriile de artilerie de la Giurgiu şi Calafat care au dat semnalul începerii Războiului de Independenţă, ca şi pe fronturile celor două conflagraţii mondiale, luptând cu arma în mână sau intervenind pentru stingerea incendiilor provocate de confruntările armate.
Instituţia pompierilor români a cunoscut o continuă dezvoltare, de la primele intervenţii pentru stingerea incendiilor la actuala gestionare complexă a situaţiilor de urgenţă. Integraţi în inspectorate pentru situaţii de urgenţă şi dezvoltând un complex mecanism de reacţie la urgenţe civile, pompierii români desfăşoară o laborioasă activitate, răspunzând solicitărilor cetăţenilor şi nevoilor comunităţii. Intervenţiilor la stingerea incendiilor li s-au adăugat cele la inundaţii, alunecări de teren, mişcări seismice, epidemii, epizootii, înzăpeziri, secetă, descarcerare şi asistenţă a persoanelor aflate în situaţii critice, intervenţia la accidente tehnologice, radiologice, nucleare, biologice sau alte calamităţi naturale sau antropice.
Rezultatele muncii lor sunt confirmate şi de statisticile internaţionale de profil, care situează România pe un loc de frunte între ţările lumii cu cea mai redusă rată a incendiilor la mia de locuitori. Tot statistica arată că în prima jumătate a acestui an în ţara noastră au avut loc, în medie, 483 de intervenţii pe zi, ceea ce presupune un uriaş efort de organizare, coordonare şi asigurare a reacţiei în situaţii de urgenţă.
Devotamentul şi abnegaţia pompierilor au fost confirmate cu ocazia tuturor acestor evenimente la care au fost solicitaţi să intervină. Vieţile salvate din calea apelor dezlănţuite din vara acestui an au presupus un efort deosebit, concretizat prin evacuarea din calea puhoaielor a peste 13.000 de oameni şi a numeroase bunuri. Mai mult decât atât, un detaşament de pompieri români a participat la limitarea şi înlăturarea efectelor inundaţiilor şi în Republica Moldova, aceştia fiind decoraţi de către Ministerul Afacerilor Interne moldovean cu distincţia Crucea pentru Merit.
Recent, echipa care a salvat din flăcări nou-născuţii de la Maternitatea Giuleşti din Capitală a fost recompensată pentru dăruirea şi abnegaţia dovedite pe timpul intervenţiei. Din păcate, uneori preţul plătit pentru curajul şi devotamentul pompierilor este dus până la jertfa de sine, aşa cum s-a întâmplat în primăvara acestui an, când un tânăr subofiţer a căzut la datorie pe timpul intervenţiei la stingerea incendiului la un complex comercial din Bucureşti, acesta fiind decorat cu ordinul Bărbăţie şi Credinţă în grad de Cavaler „în semn de înaltă apreciere pentru devotamentul, curajul şi sacrificiul suprem” de care a dat dovadă, decoraţie primită şi de camarazii săi de intervenţie.
Toate aceste elemente transformă nobila misiune de pompier din profesie în vocaţie, pentru efortul şi implicarea deosebită, zi de zi, disciplina, pasiunea şi devotamentul demonstrate, pompierii români – militari şi civili deopotrivă – meritând respectul şi preţuirea concetăţenilor.
Aniversarea Zilei Pompierilor din România, la împlinirea a 162 de ani de la lupta din Dealul Spirii, este un moment emoţionant, la care adresez tuturor pompierilor români calde felicitări şi urări de sănătate, putere de muncă şi succes în împlinirea nobilei şi generoasei noastre meniri.
La Mulţi Ani !
INSPECTOR GENERAL,
General-locotenent
Vladimir SECARĂ
Data: 10/09/2010 Autor: Admin
Categoria: Extra